Ca o capodoperă inclusă într-o alta, Crearea lui Adam (1511), a devenit unul din punctele de referinţă ale artei din Vestul Europei. Din toate imaginile minunate de pe plafonul Capelei Sixtine.
Adam îşi priveşte Creatorul, iar chipul, contururile şi musculatura trupului său sunt indescriptibil de frumoase. Perfecţiunea fizică reflectă perfecţiunea spirituală, arătând că acesta a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi încă nu a păcătuit. Adam, înainte de izgonire, este văzut ca un Hristos.
Trupul perfect a lui Adam este însă lipsit de vlagă, nefiind adus încă la viaţă. Deasupra sa pluteşte, în ceruri, Dumnezeu, înconjurat de mantia-I învolburată şi de îngeri.
Adam stă cu o mână sprijinită pe genunchiul îndoit, iar Dumnezeu îşi întinde mâna puternică astfel, încât degetele lor aproape că se ating. Aproape, dar nu chiar. Spaţiul dintre degetele lor este cel care creează tensiunea.
Efectul vizual a fost adesea comparat cu acela al unui curent electric; parcă energia divină ar trece prin acel spaţiu pentru a da viaţă primei fiinţe umane. Nefiind încă trezită la viaţă, mâna lui Adam stă pasivă, în timp ce degetele lui Dumnezeu sunt îndreptate spre ea. Dacă degetele s-ar fi atins, mişcarea ar fi fost finalizată şi tensiunea dinamică ar fi fost pierdută.
Creatorul Suprem este redat sub forma unui personaj puternic, cu părul cărunt şi cu o barbă lungă. Privirea sa este reflectată de îngerii adunaţi în jurul mantiei sale. Un lucru foarte important, care totuşi nu este remarcat de privitorii din epoca modernă, este faptul că probabil, pentru prima dată în arta creştină, braţul Său este prezentat dezgolit. Această imagine radicală aminteşte de citatul biblic: "Şi cui i se arată braţul Domnului?". Este o referire la Hristos, pe care îl prefigurează Adam, cel care încă nu a păcătuit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu